18 noiembrie, 2024
S-a încheiat povestea despre tata
E trist să plâng mai mult pierderea unui tată pe care nu l-am avut niciodată, decât cel care a fost. Rămân în urmă toate amintirile despre o realitate în care lucrurile rele nu le anulează pe cele bune, dar nici invers.
27 iulie, 2024
Unei victime nu-i poți cere să se prefacă la nesfârșit
Am ales să stau departe și să-l țin la distanță nu ca să-i fac lui rău, ci să îmi fac mie bine. Pentru că acum pot să aleg și am dreptul să o fac.
28 octombrie, 2023
Cum să iubești un tată pedofil?
Pentru că uneori cel mai mare bine pe care poți să-l faci cuiva este să nu-i faci rău. Sau să-l lași în pace. Și înțelegi că viața ta nu este despre el, ci despre tine.
8 martie, 2023
Cea mai valoroasă moștenire
Astăzi mă gândeam la mama cu durere, la bunica cu dor, la alte femei care îmi sunt ca o mamă cu drag, la mine cu speranța de a fi o mamă mai bună, dar în același timp la cei care n-au avut șansa să-și cunoască mamele, la cei răniți sau abandonați, la cei care nu le mai au, sau la cei cărora…
20 mai, 2022
Astăzi se împlinesc 15 ani de când mama a abdicat
Astăzi se împlinesc 15 ani de când mama a abdicat de la rolul ei de mamă. Iar durerea în loc să se diminueze se tot adună, pentru că mama ține să-mi demonstreze de câte ori are ocazia că a vorbit serios. Aș vrea să pot spune ceva care să îndulcească realitatea, dar cred că singurul lucru bun este…
6 mai, 2022
De la iertare la ignoranță
Tu poți să te prefaci cât vrei, dar nu-mi poți cere mie să fac asta.
13 februarie, 2021
Este victima de vină în cazul unui abuz sexual?
Și pentru că la rândul meu am trecut prin asta, încă mă doare să văd înverșunarea oamenilor cu care blamează victimele și apară abuzatorii. Inclusiv în cadrul bisericilor și cu atât mai mult cu cât cel acuzat are o imagine bună. Abuzul nu anulează tot ceea ce a făcut bun acel om, la fel cum nici…
9 februarie, 2021
Este momentul să își asume și biserica educația sexuală?
Văd mulți oameni înverșunați în războiul educației sexuale și nu mă îndoiesc de faptul că fiecare urmărește binele copiilor. Însă cred că biserica ar avea mai multe de câștigat construind propria strategie decât încercând să dărâme strategiile altora. Și dacă pe lângă promovarea principiilor bune…
17 decembrie, 2020
Educația sexuală sau identitatea de gen?
Un copil educat are șanse mai mari să devină un adult echilibrat și responsabil. Rectific: un copil bine educat. Și dacă este valabil pentru educația de acasă, la fel cred că și educația din școală, fie ea și sexuală, nu se poate face oricum. Dar făcută corect și adaptată la binele copilului cu…
5 octombrie, 2020
Poți să ajungi un părinte bun învățând din exemple greșite?
Am fost o mincionoasă, de cele mai multe ori ca să-mi acopăr greșelile pentru care eram pedepsită. Sporirea pedepselor din partea părinților (să mă corecteze) n-a fost o idee care să prindă la mine, pentru că nu m-au ajutat să fiu mai cuminte, ci să mint mai cu stil. Și pentru că am vrut să evit…
2 septembrie, 2020
Are biserica vreo vină pentru pedofilii care se ascund in mijlocul ei?
Biserica nu este de vină pentru pedofilii din mijlocul ei, ci responsabilă față de victime.
1 septembrie, 2020
Cel mai tare doare „neiubirea”
Pentru că durerea vine de unde aștepți mângâiere și ajunge fix în adâncul sufletului, locul în care doar ființele pe care le iubim ar putea intra.
4 iunie, 2020
Abuzul de tip narcisist
Sunt foarte multe de spus despre narcisiști și implicațiile pe care le au în viața noastră, dar le luam pe rând. Este important să îi recunoaștem și să facem diferența între ce este real și ce este indus, să creștem șansele de a le limita puterea și influența. Pentru că narcisiștii au capacitatea…
27 martie, 2020
Să fiu mama pe care nu am avut-o…
Când mă întreabă cineva ce-am făcut de am așa copii faini, le spun că prea puțin. Este meritul lui Dumnezeu, nu al meu. A compensat atât de bine toate neajunsurile mele, ba chiar a făcut mult mai mult decât aș fi putut să fac eu vreodată cu toate cărțile de parenting citite, cu tot instinctul…
22 februarie, 2020
Copilul invizibil și abuzul emoțional
Dacă m-ar întreba cineva care a fost cea mai grea perioadă din viața mea, aș spune fără să stau pe gânduri: atunci când am realizat că mama nu mă iubește. Sună dur, știu, pentru că în felul ei mi-a oferit afecțiune și s-a îngrijit de nevoile mele de supraviețuire, dar cu daune sufletești foarte…
30 decembrie, 2019
Un final de an
Cuvintele astea le scriam acum un an. De atunci chiar a urmat anul speranței, anul în care Dumnezeu mi-a dat asigurări și reasigurari că sunt în mâna Lui, în planul Lui, în inima Lui, in dragostea Lui. Au fost și momente grele, dar când Îl simți pe Dumnezeu acolo, trăiești și vezi totul din altă…
30 iulie, 2019
Când abuzul se transformă în tragedie
Este trist că multe victime nu sunt luate în seamă atunci când încearcă să vorbească, iar când se ajunge la o tragedie sunt invinovățite că n-au spus. Mulți oameni nu par periculoși și ajung să fie considerați așa doar atunci când o comit grav și este prea târziu să avem confirmarea, pentru că nu…
10 iulie, 2019
Miracole – pietre de aducere aminte
Miracol este fiecare om ce mi-a fost alături în această perioada grea. Miracol a fost modul în care m-am simțit încurajată. Miracol a fost fiecare răspuns pe care l-am primit și fiecare certitudine ce răspundea incertitudinilor mele. Miracol a fost modul în care m-am văzut prin ochii lui Dumnezeu…
3 iulie, 2019
Am sperat că nu va afla nimeni, niciodată
Mă gândesc de ceva vreme dacă să scriu toate astea, pentru că nu reușesc să le pun într-o formă potrivită. Mai încerc. De data asta despre mine, despre ceea ce îmi provoca teamă, rușine, vinovăție, autocondamnare și sfârșind cu resemnarea că a trecut și nu mi-a afectat viața, deci n-a fost chiar…
2 iulie, 2019
Prevenirea abuzului sexual în cadrul bisericilor
Nu ne dorim să se întâmple, sau cel puțin să nu existe lângă noi. Dar ce facem dacă realitatea arată altfel decât ne dorim? Încercăm să prevenim. Iată doar câteva aspecte, dar cu siguranță pot fi găsite soluții mai multe și mai eficiente pentru ca abuzul sexual în cadrul bisericilor să fie…
22 iunie, 2019
Tată, te iubesc așa cum pot, nu așa cum vrei
Te iubesc așa cum pot eu, nu așa cum vrei tu. Te iubesc pe tine ca și om. Însă nu-ți iubesc ipocrizia și nu îți încurajez așteptările nerealiste. Cu atât mai mult comportamentul bolnav. Tu încă ai impresia că ți-ai jucat perfect rolul de tată, iar eu trebuie să-mi joc la fel de perfect rolul de…
17 iunie, 2019
Tată, de ce m-ai violat?
Tată, știi că nu m-am întrebat niciodată "de ce eu?" Ci de fiecare dată m-am întrebat "de ce tu?" De ce tocmai tu, cel care ar fi trebuit să mă iubești și să mă protejezi, tu mi-ai rupt cele mai importante bucăți din suflet? Stai liniștit, sunt la locul lor acum, pentru că altfel n-ar fi existat…
31 mai, 2019
Cum se raportează biserica la victimele abuzului sexual?
Mi-am întrebat pastorii dacă nu cumva fac mai mult rău decât bine vorbind deschis despre abuzul sexual în cadrul bisericilor. Mi s-a răspuns tot cu o întrebare. "Domnul Isus de cine ar avea grijă? De victime? De abuzatori? Sau de imaginea unor biserici? Că de imaginea Lui, Dumnezeu are grijă…
28 mai, 2019
Abuzul trece, consecințele rămân
Dacă cineva stârnește-n tine orice urmă de sentiment, te simți în pericol și te închizi mai tare. Când cineva încearcă să ți se apropie de suflet, te îndepărtezi. Și dacă totuși cumva reușește să-ți ajungă la inima, fugi încotro vezi cu ochii. Decât să mai intre cineva în inima ta, mai bine o scoți…
20 mai, 2019
Nedreptatea care mi-a salvat viata
Nedreptatea mi se parea cel mai greu de suportat. Dar a fost pentru mine ca o minune. O minune care nu a lasat sa se lipeasca de sufletul meu toate cuvintele murdare si mincinoase. Nu m-am vazut niciodata asa cum spunea el, pentru simplul fapt ca stiam ca nu are dreptate dupa ce daduse atatea…
25 aprilie, 2019
Vindecarea nu vine niciodata singura
Ani de zile m-am invartit in cercul suferintei facand pasi marunti intr-o directie pe care nu o percepeam foarte clar. Unii m-au ajutat, altii mi-au consumat si putinele resurse pe care le mai aveam. Am ajuns intr-un punct mort din care aveam impresia ca nu voi mai iesi niciodata.
25 aprilie, 2019
Mania si rolul ei in procesul vindecarii
Atat de frecvent se transforma furia in depresie incat am putea reformula o definitie profana a depresiei in felul urmator: "depresia este furia intoarsa spre sine."
25 aprilie, 2019
Negarea – obstacol in calea vindecarii
In esenta, negarea este antiteza marturisirii. Negarea este cea mai puternica si daunatoare atitudine cu care vei avea de luptat in adancul sufletului tau si adevarata vindecare nu poate incepe inainte de a fi scapat de ea.
25 aprilie, 2019
Reveniri obsedante in procesul de vindecare
Daca reusesc sa fiu partenerul ideal, atunci pot sa-l fac mai bun si pe tovarasul meu de viata. Astfel imi pot implini acea fantezie din copilarie care spunea ca, daca as fi un copil perfect, as putea cumva sa indrept lucrurile din familia mea.
24 aprilie, 2019
Setea de iubire
Exista vindecare dar procesul este dureros. Problemele se agraveaza din ce in ce mai mult, nefericirea devine mai profunda. Ranile trecutului continua sa sangereze. Efectul ne impiedica sa mai vedem clar realitatea: facem aceleasi greseli iar si iar, in tot acest timp ghidandu-ne dupa ceea ce…
24 aprilie, 2019
Aspectele multiple ale abuzului
Te-au luat parintii in brate cat erai copil? Se imbratisau intre ei? Iti poti aminti o situatie precisa cand ai mers la ei cu o problema si ai fost intr-adevar ascultat? Te-au leganat in bratele lor in timp ce le povesteai cum a fost la scoala? Te-au dus in diferite locuri? Ati facut ceva impreuna?…
24 aprilie, 2019
Suferinta nu se uita, se trateaza
Ranile nu se vindeca cu timpul, ci se agraveaza daca nu sunt tratate.
23 aprilie, 2019
Copilul invizibil si abuzul fizic
Imaginati-va un copil inaintea varstei de 3 ani cum incepe sa tremure si face pe el de frica (la propriu) cand aude cheia invartindu-se in usa. Seara, cand alti copii adorm in bratele parintilor cu povesti linistitoare, pentru acest copil incepe cosmarul.
22 aprilie, 2019
Repere privind abuzul sexual asupra copiilor
Abuzul sexual este orice contact sau interactiune (vizuala, verbala sau psihologica) intre un minor si un adult, in care minorul este folosit pentru stimularea sexuala a abuzatorului sau a oricarei alte persoane.
22 aprilie, 2019
Lucrurile despre care nu vorbim
Pentru ca nu da bine. Pentru ca doare. Pentru ca ne copleseste rusinea. Pentru ca riscam sa fim pusi la zid si executati public. Pentru ca suntem prea mult judecati si prea putin intelesi. Pentru ca nu ne crede nimeni. Pentru ca riscam sa ne trezim singuri in toata lupta asta grea.
21 aprilie, 2019
In spatele usilor inchise – pedofilia
Ce va trece prima oara prin minte cand auziti de pedofilie? Ca se intampla pe undeva prin lume, la altii, nu la noi. Stim ca sunt cazuri izolate care apar la stiri din cand in cand, fara sa fim constienti cati umbla liberi printre noi.
21 aprilie, 2019
Eu aleg sa vorbesc. Tu?
Daca nu il vezi, nu inseamna ca nu exista. Daca nu-l auzi, nu inseamna ca nu urla. Daca nu il simti, nu inseamna ca nu distruge. Abuzul sexual este o realitate care trebuie schimbata, nu protejata.
21 aprilie, 2019
De ce pastreaza victimele tacerea?
Tacerea este arareori rupta. Putini copii sau adolescenti ii spun unui parinte, unui prieten sau profesor despre abuz. Acesta ramane un secret intunecat timp de ani de zile, daca nu pentru totdeauna.
21 aprilie, 2019
Pasi spre vindecare (III) – O dragoste indrazneata
Este cunoscut faptul ca abuzatorii sexuali vor abuza, cel mai probabil, din nou. Abuzul nerezolvat permite adesea abuzatorului sa faca rau si altora in viitor.
21 aprilie, 2019
Pasi spre vindecare (II) – Pocainta
Multe victime ale abuzului si-au pierdut copilaria si adolescenta. Nu au invatat niciodata sa se bucure de faptul ca sunt speciale, iubite ca nimeni altcineva si ca sunt o sursa de bucurie pura.
21 aprilie, 2019
Pasi spre vindecare (I) – Sinceritatea
"Nu trebuie sa pastrez un val de taina si rusine peste trecutul meu, dar nu mi se cere sa impartasesc trecutul cu oricine consider ca nu este vrednic de incredere si nu este sensibil".
20 aprilie, 2019
Copilul invizibil
Cine este copilul invizibil? O persoana care si-a dorit mereu sa fie invizibila, in anumite etape ale vietii si avand diferite motivatii....
9 aprilie, 2019
Copilul invizibil si abuzul sexual
Am crescut in familia perfecta si am fost abuzata sexual de catre tatal meu, la o varsta frageda. Ceva nu are logica aici, stiu. Dar am scris si am sters pana am obosit, fara sa reusesc sa gasesc cele mai potrivite cuvinte care sa redea corect experienta asta. Incerc sa reformulez.