Unele forme de agresiune sunt evidente, altele mai subtile insa toate duc la golirea rezervorului de iubire al copilului.

Abuzul activ
Este vorba de agresiuni fizice evidente, usor de identificat: batai, molestari, abuzuri sexuale de orice fel, manifestarile extreme ale furiei, violenta verbala si emotionala.
Daca in trecutul tau au existat abuzuri active, trebuie sa stai in fata realitatii cu orice pret. Acesta este primul pas important spre vindecare. La fel de bine poti afirma cu sinceritate „parintii mei n-au facut niciodata asa ceva”, dar tot n-ai scapat. Exista alte forme de agresiune mult mai subtile dar la fel de nocive.

Abuzul pasiv
Neglijarea: unul sau ambii parinti sunt atat de ocupati incat nu sunt la dispozitia copilului lor nici fizic, nici afectiv. Obsesia de a munci dusa la extrem devine o forma de abuz pasiv. La fel si abandonul (temporar sau definitiv) precum si absentele indelungate ale unuia sau ambilor parinti din viata copilului, sau moartea prematura a unuia din ei. In subconstientul copilului toate acestea sunt interpretate ca o forma de abandon.

Parintele care isi indeparteza in permanenta copilul comite tot un abuz pasiv. Foarte des descoperim ca o anumita forma de abuz este greu de identificat. „Nu acum, nu vezi ca am treaba?” sau „Mergi si te joaca in alta parte” Probabil copilul nu-si va aminti dojenile permanente fiindca pentru el asa-i parintele. Asa-i normal. A nu-ti lasa copilul sa te ajute, sau a-l face sa se simta inutil, sau o povara sunt tot exemple de abuz prin care il indepartezi atunci cand el incearca sa se apropie de tine. Daca se intampla in mod constant devine o problema, transmitand-i mesajul „nu vezi ca esti in plus” sau „ma deranjezi mereu”.

Sa examinam agresiunea verbala pasiva: nimeni nu tipa la copil si nici nu il acuza niciodata de nimic, dar nici nu e laudat in vre-un fel. Nici o incurajare. Nici o bucurie. Nici un sprijin.
Este uimitor sa vad cati oameni vin la mine spunand „in familia mea nu ne imbratisam niciodata. Nici nu ne atingeam”. In cazul abuzului sexual pasiv, spre deosebire de cel activ, nu e vorba de vreo atingere nepotrivita, pentru ca nu exista nici un fel de contact fizic. Copilul nu e niciodata mangaiat sau luat in brate, nu e pregatit pentru viata sexuala, nu se discuta cu el despre aceasta.

Lipsa afectiunii intre parinti este o alta forma de abuz pasiv.
Parintele care manifesta diverse manii sau perfectionism escesiv poate sa nu-i impuna copilului viciul, dar el vede ca mama curata baia cu periuta de dinti in fiecare saptamana sau tata tunde iarba tot a treia zi. Mesajul, exprimat non-verbal, este perceput.
Daca ai trait langa un parinte care sufera de depresie cronica, ai fost intr-o situatie de abuz pasiv.
Un parinte excesiv de moralist sau bigot, transmite un mesaj agresiv. In loc de bunatate, dragoste, toleranta, copilul „aude” instrainare, alienare.

Gandeste-te la zilele copilariei. Tine minte ca notiunea de „copilarie normala” nu are sens pentru persoana care a trait amintirea respectiva. Copilul nu compara viata lui de acasa cu un anumit standard exterior. Pentru el, standardul este insasi viata lui. In orice conditii ar creste, acestea sunt „normale” pentru el. Asa ca uita cuvantul „normal”. Te-au luat parintii in brate cat erai copil? Se imbratisau intre ei? Iti poti aminti o situatie precisa cand ai mers la ei cu o problema si ai fost intr-adevar ascultat? Te-ai leganat in bratele lor in timp ce le povesteai cum a fost la scoala? Te-au dus in diferite locuri? Ati facut ceva impreuna? Cu alte cuvinte, privind in urma, ti-i amintesti pe parinti alaturi de tine tot timpul? Daca asemenea amintiri sunt cel mult vagi sau pur si simplu nu exista, noteaza pe o buata de hartie (da, scrie negru pe alb) si treci mai departe.

Incestul emotional
Suntem in continuare in cautarea unui alt termen pentru a defini aceasta realitate. Cuvantul „incest” a primit conotatii nedorite, insa in linii mari sensurile lui sunt perfect aplicabile cazurilor pe care dorim sa le punem in evidenta. Incestul emotional n-are nimic de-a face cu sexul, desi in cazuri extreme se poate ajunge la molestari de natura sexuala. Mai degraba inseamna o inversare extrema a rolurilor. In cazul incestului emotional copilul este „obligat” sa devina parintele parintelui sau.

Inversarea rolurilor pe care o provoaca incestul emotional este mai subtila, mai greu de identificat si izolat decat abuzul pasiv. Totodata avem de-a face cu o mult mai puternica negare. Intr-un fel sau altul legaturile de afectiune care-i unesc pe parinti de copii se bulverseaza. Gandul care domina mintea parintelui (adesea prea putin constient) este urmatorul: „Nu prea tin la tovarasul meu de viata dar am un copil pe care-l iubesc mai mult ca orice.” Sensul real al acestei fraze este „Partenerul meu nu-mi ofera dragostea dupa care tanjesc, dar o pot obtine de la copilul meu”. Ca jumatate de om, parintele se orienteaza spre micuta fiinta pentru a se simti intreg.

Cu cateva pagini inainte puneam intrebarea „parintii au fost alaturi de tine cand ai avut nevoie de ei?” Acum iti cerem sa ne spui daca: „Se intampla adesea ca tu sa fii alaturi de ei cand aveau nevoie de tine?”. Nu spune „da, dar…” Nu incercam sa gasim vinovati, pur si simplu ne straduim sa determinam conditiile reale ale copilariei tale. Dorim sa ne dam seama daca in mod voit sau datorita unei situatii speciale, ai devenit suportul afectiv al parintilor tai.

Visele neimplinite
Visele neimplinite reprezinta ceea ce tata sau mama nu a reusit sa duca la bun sfarsit in viata. Exista anumite sfere din viata unuia sau a ambilor parinti de care ei au fost intotdeauna nemultumiti. Parintii transmit fara sa vrea toate frustrarile lor asupra copilului.
De obicei problemele legate de neimpliniri ies la suprafata pe la mijlocul vietii. Mai ales barbatii, dar si femeile, isi petrec primii ani ai maturitatii urmarind un anumit tel, fie el banii, succesul sau intemeierea unei familii. Apoi, intr-un moment de introspectie, el sau ea zice: „stai o clipa. Nu-mi place ce fac. Nu are nici un sens.” Impulsurile care-l motiveaza par a se stinge deodata, de parca i s-au scufundat toate corabiile. „Cum de am ajuns in cercul asta vicios?” Exista si un aspect pozitiv al crizei varstei de mijloc: In sfarsit persoana respectiva realizeaza ca traieste de fapt in visul intrerupt al altcuiva.

In cazul persoanelor cu credinta in Dumnezeu exista si o problema teologica: daca vreau sa implinesc voia Domnului, este important ca eu sa nu-mi organizez viata in umbra mamei sau a tatalui meu pornind in viata cu handicapul viselor lor neimplinite. Problema se poate extinde si la alegerea tovarasului de viata. Daca mama e inversunata impotriva barbatilor in general si a tatalui in special sau daca tata le detesta pe femei si in special pe mama, oricat de mult ar dori ei sa ascunda acest lucru mesajul se transmite pe nesimtite copilului. Uneori acesta este motivul pentru care un tanar sau o tanara alege gresit, ajungand la o casnicie nefericita. Intreaga familie sta si se gandeste „Oare ce-o fi in capul copilului astuia?” In mare parte alegerea se datoreaza resentimentelor neconsumate ale tatalui sau ale mamei. Ideea ca reprezentantii sexului opus sunt niste ticalosi este preluata de copil, care traieste astfel nemultumirile parintilor sai. Copilul exteriorizeaza un conflict inabusit de tatal si de mama lui.

Mesaje existentiale negative
A cincea categorie de abuzuri si poate cea mai insidoasa, se refera la mesajele implicite sau explicite primite de copii de la parintii lor, mesaje referitoare la ei insisi si la lumea inconjuratoare. Cine sunt? Pot sa am incredere in cineva? Ce este viata? Cine este Dumnezeu? Ce valoare am eu? Viata copilului se modeleaza conform unor mesaje, rostite sau nu.

Mesajele negative pot fi verbale. In loc de a corecta pur si simplu comportamentul copilului, mama izbucneste „mai bine nu te-ai fi nascut, nu esti bun de nimic”. Cu alte cuvinte, ii ucide personalitatea. Copilul nu are un sistem propriu de valori ca sa judece aceste afirmatii. Daca asa spune mama, asa trebuie sa fie. Copilul nu are nici un mecanism rational de aparare, el nu poate spune „biata mama, poate are si ea problemele ei care nu au nici o legatura cu mine.”. Nu. In ochii copilului totul are legatura cu el.. Cea mai importanta fiinta de pe lume tocmai i-a transmis un mesaj si el il ia ca atare. Un astfel de mesaj il loveste pe copil cu o forta ametitoare.

In aceeasi masura o familie autoritara si rigida poate provoca aceasta codependenta. Problemele incep atunci cand modul de a gandi al parintilor este unicul permis, cand felul lor de a intelege viata este unicul valabil, cand copilului i se interzice sa-si exercite functia analitica punand sub semnul intrebarii sistemul lor de valori, ca sa nu mai vorbim de posibilitatea de a incerca si altceva.
Copiii pleaca de acasa in etape: mental, afectiv si fizic ei se aventureaza in afara cuibului, adesea inainte de a le fi crescut toate penele. Asa si este firesc si sanatos. Parintele rigid, care asteapta de la copilul lui sa mearga ca si legat in lesa, trebuie sa fie gata in orice moment pentru o explozie. Chiar daca este vorba de o izbucnire silentioasa, pagubele nu pot fi evitate.
Autoritatea corecta se opune autoritarismului. Ascendenta spirituala puternica se opune conceptiilor inguste. Unde putem trage o linie de despartire? Cand te gandesti la trecut iti dai seama ca e aproape imposibil sa trasezi o linie clara, ca sa nu mai vorbim despre puterea de a distinge de ce parte a ei s-a aflat familia ta. Nu uita ca o forma de abuz poate genera la randul ei alta si ele se pot manifesta simultan. Nefericirea ta de acum poate avea radacini adanci in trecut.

* Fragmente din cartea “Labirintul codependentei” – de Robert Hemfeltdr. Frank Minirthdr. Paul Meier