Când abuzul se transformă în tragedie

Îmi este greu să vorbesc atunci când se întâmplă o tragedie spre care o țară întreagă își ațintește privirea. Dar îmi este și mai greu să tac. Pentru că o tragedie are loc în general după o serie de abuzuri care nu sunt luate în seamă.

Încerc să-mi dau seama cum ar putea fi prevenite astfel de drame în care minorii cad victime unor prădători sexuali. Văd multe sfaturi care ar funcționa într-o situație și n-ar avea nici o relevanță în alta. Inevitabil mă gândesc la mine și la alți copii pentru care părinții n-au fost un refugiu, un sprijin, o apărare ci fix autorii abuzurilor: ce șansă avem să ne salveze cineva? Invers mai există șanse, de aceea este bine să ne sfătuim copiii și să-i învățăm cum să se ferească de pericol.

Și totuși, pericolul nu merge întotdeauna pe lângă noi pe stradă, nu ne pândește la un colț, nu rânjește într-un parc izolat. Ci poate fi lângă noi, în oamenii în care avem încredere. Asta nu înseamnă să ne izolăm sau să-i bănuim pe toți, ci să învățăm să avem grijă de noi.

De multe ori pericolul vine ambalat în intenții bune și se multiplică până când este scăpat de sub control. Multe abuzuri nasc abuzatori. Lăcomia merge mâna-n mâna cu prostituția și traficul de persoane. Pornografia formează abuzatori. Poftele neînfrânate. Setea după putere si dorința de control. Încurajarea unei gândiri deschise la tot ce este nou, chiar dacă nu tot ce este nou este și bun. Experimentarea oricărei forme de „iubire” pentru a vedea fiecare unde se încadrează. Trăirea unei vieți fără sens poate duce oamenii pe un drum greșit. Dar nimeni nu ajunge acolo din întâmplare și fără să vrea. Uneori alegerile sunt mărunte și par neimportante, dar una după alta într-o direcție greșită pot duce oamenii atât de departe încât simt că nu mai au loc de întors și îi transformă în abuzatori. Și ce e mai trist, este că de multe ori se întâmplă cu încurajarea altora fie prin nepăsare, fie prin participare. Și participarea poate fi considerată neînsemnată când colegii râd la glumele vulgare sau la avansurile făcute unei femei. Dar contează, iar abuzatorul se simte dintr-o dată important: ce-l oprește să meargă mai departe? Nici măcar legile nu-i mai sperie pentru că fie sunt blânde, fie se aplică discreționar, ascunse de ochii lumii sub privirile îngăduitoare a celor care au alte priorități decât să-și facă bine treaba. Ajungem să nu mai fim niciunde în siguranță și să ne simțim ai nimănui.

N-a fost tata singurul abuzator din viața mea, dar el a deschis poarta spre alt șir de abuzuri. Cred că mulți (multe) am trecut prin situații neplăcute până la situații periculoase. Am fost acostată pe stradă cu propuneri indecente, am fost urmărită de obsedați care rânjeau printre dinți arătându-și „bogăția”, am fost sub amenințarea cuțitului, dar îmi amintesc și două cazuri mai speciale.

Adolescentă pe atunci, eram la semafor cu o prietenă și aveam o umbrela în mâna. Închisă. La un moment dat un tip din spate îmi pune mâna pe fund. N-am avut timp să mă gândesc și probabil am reacționat din instinct, dar instant talpa piciorului meu s-a lipit de pantalonii lui crem și umbrela mea a cuplat perfect cu capul lui. N-a fost ceva ieșit din comun, dar țin minte reacția oamenilor din jur: m-au aplaudat și lăudat.

Cel mai neplăcut incident a fost când era să fiu violată. M-am luptat cu agresorul fără să mă gândesc la consecințe, nici măcar atunci când mi-a spus că și dacă merg la poliție nu rezolv nimic, pentru că avea fața acoperită și nu l-aș fi recunoscut. A fost o luptă care l-a făcut pe unul din complici să spună „las-o bă, că asta-i nebună”. N-aș vrea să mă văd cum am reacționat atunci, dar țin minte perfect că nu simțeam teamă (am resimțit-o abia în următoarele zile când n-am mai fost în stare să ies din casă), doar furie. O furie oarbă de care nu eram conștientă și nici nu mă credeam capabilă. Probabil în subconștientul meu mocnea din momentul în care mă simțeam neputincioasă să scap de abuzul tatălui meu.

Nu cred că reacțiile mele m-au protejat de pericol, ci puterea lui Dumnezeu și atitudinea oamenilor. Dar de multe ori lipsa de reacție încurajează abuzatorii, indiferent că vine din partea victimei sau a oamenilor din jur. Pornisem de la ideea că lumea caută vinovați în cazul unei tragedii, dar cred că e util ca fiecare dintre noi să ne gândim cum am putea să prevenim asemenea drame, unele neștiute și care poate se întâmplă chiar sub ochii noștri.

Este trist că multe victime nu sunt luate în seamă atunci când încearcă să vorbească, iar când se ajunge la o tragedie sunt învinovățite că n-au spus. Mulți oameni nu par periculoși și ajung să fie considerați așa doar atunci când o comit grav și este prea târziu să avem confirmarea, pentru că nu ne mai ajută la nimic. Mi-aș dori să luăm atitudine înainte ca abuzul să se transforme într-o tragedie în care cel mai bun lucru pe care-l putem face este să căutăm vinovați!

Lucrurile nu se schimbă doar înlocuind oameni din funcții, ci o mentalitate greșită cu una sănătoasă.