Daca nu il vezi, nu inseamna ca nu exista. Daca nu-l auzi, nu inseamna ca nu urla. Daca nu il simti, nu inseamna ca nu distruge. Abuzul sexual este o realitate care trebuie schimbata, nu protejata.
Recunosc, ideea de a lua atitudine nu mi-a venit dintr-o motivatie corecta, ci din revolta si neputinta. Mi-am dat seama ca fiecare victima a abuzului sexual are nevoie sa fie ascultata, luata in serios, tratata cu intelegere si blandete, protejata, sustinuta, ajutata, indrumata, validata. Are nevoie sa i se acorde sansa de a-si striga durerea si plange neputinta. Are nevoie de usi care sa i se deschida si brate care sa o cuprinda. Are nevoie de rugaciuni si sa stie ca nu e singura, chiar daca se simte asa. Are nevoie sa stie ca nu doar ea a trecut prin asemenea experienta, dar si sa afle ca exista speranta.
In timp ce ii spuneam cuiva ca simt nevoia sa fac ceva in privinta asta, ma intreaba: „si ce mai astepti?”. Motivatia corecta, am raspuns. Si a venit. Pentru ca am avut privilegiul sa primesc din partea lui Dumnezeu, a bisericii si a oamenilor de langa mine, exact ceea ce eu, ca victima, aveam nevoie. Si-atunci am zis ca imi doresc si eu sa fiu o binecuvantare pentru persoane care au trecut prin experiente asemanatoare, sa stie ca nu sunt singure in lupta pe care o duc.
Nu pot afirma ca mi-am gasit curajul sa vorbesc, ci mai degraba faptul ca n-am mai suportat sa tac. N-a fost un act de curaj, ci o nevoie profunda. N-am mai putut sa ma agat de iluzii care se frang una dupa alta si am ales sa ma lipesc strans de adevar, aducandu-l la lumina.
Ce imi doresc? Sa adunam aici speranta pentru eliberare, vindecare si restaurare. Sa creez un refugiu pentru cei ce cauta alinare si sustinere sau un loc unde sa-si spuna durerea. Sa pun la dispozitia altora resurse care m-au ajutat. Sa-i indemn si pe altii sa rupa tacerea asa incat sa avem curajul sa vorbim despre lucrurile pe care multi prefera sa le ascunda. Sa gasim calea prin care sa ajungem din victime, oameni biruitori spre slava lui Dumnezeu.
Ce nu imi doresc? In primul rand nu vreau sa se transforme intr-un loc in care sa se adune acuzatii publice asupra unor persoane, denominatiuni sau biserici, de aceea nu exista nume, pentru ca nu expunem pe nimeni, ci situatii si experiente. Nu imi doresc sa devina o pata indreptata spre o comunitate, ci sa devina o metoda prin care sa constientizam ca este o realitate care merita asumata si reparata, nu ascunsa si protejata.
Rupe tacerea si vindeca durerea.
