Un părinte responsabil vrea tot ce e mai bun pentru copilul său. Dar cine hotărăște “binele”? Îi revine dreptul acesta părintelui care își crește copilul cu drag și îl pregătește pentru viață, sau îi este luat și atribuit aleator oricui, în funcție de interese? Cine hotărăște ce, când și în ce mod poate ajunge copilul să decidă pentru el?

Îmi place să cred că adulții responsabili vor crește la rândul lor copii responsabili și vor ajunge să păstreze un echilibru între drepturile altora și drepturile lor, între nevoile altora și nevoile lor, între limitele altora și limitele lor.

Cred că problema nu este educația sexuală în sine, ci scopul ei.

Nu vreau să o lungesc, deși mă gândesc la subiectul ăsta de multă vreme. Să-ți conduci viața luptând mereu împotriva la ceva, oricare ar fi acel “ceva”, duce la fanatism indiferent de care parte a baricadei te-ai afla. Așa e pentru mine și cu educația sexuală în școli: unii țin cu dinții să fie introdusă, alțîi să nu fie deloc. Raportându-ne la primul paragraf, cine are dreptul să hotărască în privința copiilor? Ar vrea școala, statul, biserica, ONG-urile ceva mai bun pentru copii decât vor proprii părinți care îi cunosc cel mai bine? Răspunsul meu e “nu” și nu mă îndoiesc de asta. Însă nu toți copiii au părinți responsabili, așa cum nu toți copiii au părinți. Ar fi drept să ne întrebăm ce se întâmplă cu ceilalți? Pe ei cine ii informează cum să se păzească de pericole sau să își croiască un drum mai bun în viață? Aici, in lipsa părinților, cred că ar fi bine să intervină celelalte instituții de care vorbeam mai sus. Dar nu poți să-i iei unui părinte dreptul de a decide pentru copilul său, atâta vreme cât urmărește binele copilului. Pentru ca nici un copil să rămână pe dinafară, am putea privi obligativitatea orelor de educație sexuală la fel ca și orele de religie: nu vrei să participe, ai dreptul ca părinte să îl retragi.

După dezbaterile intense din ultimele luni în rândul clasei politice, ieri CCR a admis sesizarea președintelui țării că legea care interzice referirea la identitatea de gen în școli este neconstituțională. Mai exact modificarea articolului 7 din Legea Educației Naționale 1/2011. Urmărind acest “meci” am avut impresia că bătălia nu se duce în jurul educației sexuale ci a identității de gen și introducerea ei în școli. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu această teorie, va spun pe scurt că militează pentru dreptul copilului de a-și alege singur genul. Gen care, conform teoriei identității de gen, nu este atribuit la naștere prin sexul biologic ci ales de-a lungul vieții.

Nu vreau să intru în detalii privind această teorie, ci mai degrabă să încerc să înțeleg argumentele unor dezbateri atât de intense pe care fiecare tabără le-a scos la înaintare. Problemele românilor.

Suntem pe podium în Europa într-un nefericit top al traficului de persoane, abuzurilor sexuale, sarcini nedorite și avorturi în rândul adolescentelor. Aici ambele tabere sunt de acord că nu ne putem ascunde la nesfârșit și avem nevoie de o abordare corectă pentru a coborî cel puțin de pe podium, dacă până la eradicarea lor este un drum atât de lung de parcurs. Aici avem nevoie de unitate în a găși soluții pentru binele copiilor pe care toți îl dorim. Există deja campanii de informare și prevenție, dar dacă este nevoie de o implicare la nivel național, de ce nu? Și dacă educația sexuală în școli ar putea identifica, superviza, evalua și rezolva o parte din acestea, de ce nu? Și de ce să nu-i spună pe nume, adică “educație sexuală”, atâta timp cât și abuzului sexual ii spunem exact la fel și nu îl cosmetizăm in “abuz sanitar”?

Dacă problemele noastre că și țară sunt cele amintite mai sus, nu pe ele ar trebui să se concentreze eforturile tuturor? De ce dezbaterea se duce pentru impunerea ideologiei de gen în școli? Când copiii noștri nu știu să identifice un abuz sexual sau multe școli au încă toalete în curte, nu consider că una dintre marile probleme ar fi că unul dintre ei are nedumeriri cu privire la propriul sex și nu știe dacă să folosească toaleta băieților sau a fetelor.  Să ne preocupăm de problemele noastre, nu de cele din import. Să ne rezolvăm situațiile grave este mai important decât să ne aliniem la politicile altor țări. E ca și cum am spune ca problema lipsei toaletelor din școli ar putea fi rezolvată atunci când un copil care are dubii cu privire la identitatea lui sexuală este îndrumat dacă să folosească toaleta baieților sau a fetelor.

Altă problemă cu care ne confruntam este lipsa specialiștilor în Romania. Specialiști care îndrume și consilieze orice persoană care la un moment dat are nevoie de susținere într-o situație de criză și care are legătură cu educația sexuală. De exemplu victima unui abuz sexual, despre care am vorbit de multe ori, nu știe încotro se îndrepte și cui se adreseze când are nevoie de ajutor începând de la suportul psihologic sau legal până la asistență pe tot parcursul unui proces complex în care trebuie gestioneze toate aspectele legate de perioada prin care trece.

Cred că dacă ne-am informa corect n-ar mai exista dezbinare, ci un scop comun: binele copiilor. Și nici nu ne-am mai lansa în dezbateri inutile despre cine e mai spălat pe creier sau progresist ori încuiat. Vrem să le fie bine copiilor? Vrem. Doar să găsim direcția comună de a colabora, chiar dacă unora li se ridică părul pe spinare când aud cuvântul “colaborare” și tabăra adversă.

Și îndrăznesc să merg chiar mai departe și să spun că dacă vrem o educație sexuală sănătoasă așa cum o consideră fiecare părinte pentru copilul său, ar fi bine să înceapă din familie. Și dacă nu ne place cum o gestionează statul prin intermediul școlilor, să se implice și biserica într-un mod activ. Educație sexuală în biserică? De ce nu? Iar pentru problemele care nu consider că sunt de interes național, precum ideologia de gen, există organizații care sigur fac o treabă excelentă.

Un copil educat are șanse mai mari să devină un adult echilibrat și responsabil. Rectific: un copil bine educat. Și dacă este valabil pentru educația de acasă, la fel cred că și educația din școală, fie ea și sexuală, nu se poate face oricum. Dar făcută corect și adaptată la binele copilului cu siguranță ajută, pentru că neimplicarea nu rezolvă problemele, ci le amplifică.

Related Posts

Privacy Preference Center

error: © 2019 Exista Speranta. All rights reserved.