Este momentul să își asume și biserica educația sexuală?

Mă tem că acest război dintre Biserică și statul român pe tema educației sexuale nu va duce niciunde. Doar va gâdila niște orgolii, va consolida o prăpastie și va lăsa pe planul doi binele copiilor.

La fel de controversată a fost și predarea religiei în școli. Până la urmă s-a ajuns la o cale de mijloc: fie se face la școală, fie la biserică. Părinții pot să refuze varianta propusă de stat și să aleagă alternativa oferită de biserică, sau deloc. Consider că dreptul părinților (responsabili) să decidă este fundamental, dar au nevoie de alternative.

La fel mi-aș dori să se ajungă la un echilibru și cu educația sexuală. Opțiunea nu este să închidem ochii și să spunem că nu este nevoie, pentru că realitatea ne contrazice.  Atâta timp cât nimeni nu își asumă responsabilitatea pentru asta, problemele nu vor dispărea, ba din contră. Și tot mai mulți copii își găsesc singuri variante de informare (internet, prieteni sau chiar necunoscuți), iar problemele cu care se confruntă tot mai mulți nu se vor rezolva, ci se vor adânci. Și nici în extrema cealaltă în care să ne împingem copiii spre orice doar pentru că e în trend. Un echilibru moral, social, emoțional și spiritual n-ar strica.

Așa cum spuneam aici, suntem pe podium în Europa la numărul mare de mame adolescente, avorturi sau traficul de persoane. Ca să nu mai vorbim de abuzuri, pe care de multe ori nici noi ca și adulți nu știm să le identificăm și cum să le rezolvăm, cu atât mai mult niște copii. Cred că putem preveni multe probleme și vindeca o parte din rănile profunde pe care societatea noastră le are.

Creștem de generații întregi acceptând abuzurile în detrimentul unei imagini bune în fața lumii. Nu ne dăm seama că merită mai mult copiii care vin după noi?

Din păcate nu toți copiii au părinți responsabili și capabili să îi îndrume corect și echilibrat. Ca să nu mai vorbim de părinții care comit abuzuri grave împotriva propriilor copii (sper totuși ca numărul lor să scadă). Acești copii cui rămân? Pentru ei cine se luptă să îi conștientizeze, să îi salveze, să îi restaureze? Ei cui spun și cine ii ajută?

Această problemă mă afectează direct pentru că am fost un copil abuzat în familie și totuși am avut senzația că am crescut în familia perfectă pentru că așa o vedea lumea. Și biserica. A fost nevoie de mulți ani să-mi schimb percepția asupra realității. Lucrurile s-au mai schimbat de atunci cu mine dar parcă prea puțin în jurul meu. De puțin timp de când am decis să vorbesc despre abuzuri, am întâlnit și auzit deja prea multe asemenea cazuri. În biserici. Și ar fi trist să nu se poată face nimic pentru o schimbare în bine. Știu că biserica se bazează pe rolul și discernământul părintelui în a-și educa copiii, dar câți discută cu copiii lor despre aspectele sexualității? Și dacă o fac, totuși câți dintre ei sunt corect informați pentru a putea transmite mai departe?

Înțeleg și mi se pare normal că biserica vrea să își protejeze copiii de intruziunea statului mai ales pe direcțiile cu care nu se pot pune de acord. Dar pericolele sunt mult mai variate și se pot ascunde oriunde, inclusiv în biserică sau în familie, în prietenii de lângă ei sau necunoscuții de pe stradă. Ar fi nevoie de specialiști care să vină în întâmpinarea nevoilor și rezolvarea problemelor.

Copiii au nevoie să fie informați, îndrumați, învățați, ascultați, motivați, înțeleși, ocrotiți, ajutați. Au nevoie să știe că dacă sunt parte dintr-o biserică, acolo există oameni cărora le pasă de problemele lor indiferent cât sunt de tabu sau nu. Că acolo pot găsi înțelegere și rezolvare, că există oameni care sunt dispuși și capabili să îi asculte și să îi ajute. Pentru că altfel vor refula în altă parte chiar dacă în biserică vor păstra aparențele. Și nu cred că este mai importantă o imagine decât sufletul unui copil.

Bisericile ar putea fi mai deschise spre modele oferite de cei din străinătate care au reguli clare in ce privește interacțiunea cu copiii (învățătorii de la școala duminicală fac dovadă unui cazier curat, nici un copil nu rămâne singur cu un adult, etc.) sau programe de informare și prevenție. Să știe de exemplu cum să identifice un abuz, cum să prevină situații periculoase, cum să ii ajute pe alții la rândul lor atunci când trec printr-o criză. Ar mai putea pune la dispoziție specialiști care să apere drepturile copiilor și să promoveze o educație sănătoasă din toate punctele de vedere, inclusiv sexual, nu doar spiritual.

Văd mulți oameni înverșunați în războiul educației sexuale și nu mă îndoiesc de faptul că fiecare urmărește binele copiilor. Însă cred că biserica ar avea mai multe de câștigat construind propria strategie decât încercând să dărâme strategiile altora. Și dacă pe lângă promovarea principiilor bune ar avea atitudinea potrivită și plină de iubire la care îi îndeamnă pe alții, dar și oameni integri pentru care scopul principal să fie binele copiilor, deschiderea ar fi mai mare spre efectele pozitive.