Ce va trece prima oara prin minte cand auziti de pedofilie? Ca se intampla pe undeva prin lume, la altii, nu la noi. Stim ca sunt cazuri izolate care apar la stiri din cand in cand, fara sa fim constienti cati umbla liberi printre noi.
Dar daca ar fi cineva din anturajul nostru? No way, stim sa alegem langa noi oameni de calitate.
Sau daca ar fi cineva din familie? Nu, asta chiar nu are cum sa se intample, pentru ca avem familia (aproape) perfecta. Mergem si la biserica. Dar apropo, daca ar fi cineva din biserica?
Nu-i asa ca e cu atat mai dureros, cu cat cercul se restrange? Sa fie omul de alaturi? Sau cel care ne-a crescut? Sau cel care ne este mentor spiritual?
Rareori abuzurile sunt comise de persoane straine. Si da, acelea sunt mediatizate, pentru ca acolo intervine spiritul dreptatii. In schimb, in biserica, intre prieteni sau in familie, e altceva: intervine durerea care sfasie sufletul si intuneca mintea. Intervin vocile care spun ca totul trebuie ingropat, uitat, lasat in urma si mers mai departe. Intervin oamenii care nu cred. Intervin cei care considera victima vinovata pentru ca expune asa o situatie dureroasa care afecteaza multe vieti, dar il considera nevinovat sau il compatimesc pe abuzator. Victimele ajung sa retraiasca trauma dupa trauma in toata aceasta lupta sfasietoare. Si sunt descurajate.
Putine victime vorbesc. Iar cei care isi asuma sa rupa tacerea, devin supravietuitori intr-o lupta pe care o duc de cele mai multe ori singuri. Pentru ca nu doar au suferit abuzul, ci au avut de infruntat si consecintele ca mai apoi sa lupte cu toti cei care isi indreapta acuzator degetul spre ei, sau cei care nu-i cred, ori cei care stiu si aleg sa pastreze tacerea. Tacerea care naste complici. Aici nu exista teren neutru: fie acoperi, fie expui. Difera modul in care o face fiecare dar si motivatia din spate.
Sa lasam deoparte cadrul general si sa ne adancim putin mai mult in problema abuzului sexual.
Ce-ati zice daca s-ar intampla in randul bisericilor, ba chiar a liderilor cu influenta? Nu, nu bisericile in care totul a iesit la iveala, asumat sau nu, ci fix cele in care lumea nu crede ca ar putea exista asa ceva, pentru ca nu vorbeste nimeni.
Ce-ati zice daca ar fi un om respectabil in societate, poate cu ceva putere si imagine buna? Fix cel despre care nimeni nu crede ca e in stare sa faca asa ceva: „painea lui Dumnezeu.”
Ce-ati zice daca s-ar intampla in familie, daca un tata isi abuzeaza copiii in cele mai cumplite forme?
Ce-ati zice daca nu sunt doar copiii lui, singurele victime?
Ce-ati zice daca si-ar alege cu mare grija victimele, daca au sau nu preferinte legate de gen, varsta, context, experienta, fiind constienti si luand in calcul fiecare amanunt sau premeditand totul cu grija?
Ce-ati zice daca ati auzi in cadrul bisericii vorbindu-se despre incest, viol, pedofilie cu subiect si predicat?
Nu, nu se poate asa ceva. Ar trebui sa dam „delete”, sa respiram adanc si sa ne bucuram ca noi traim intr-o lume mai buna, mai sigura si mai iubitoare. Nu de alta, dar am avut aceeasi tendinta.
Si totusi aleg sa va marturisesc ceva: abuzurile sexuale exista si de multe ori sunt mult mai aproape de noi decat credem.
Ce-ati zice daca v-as spune ca sunt una dintre victime?
Ce-ati zice daca abuzatorul este fix omul pe care il admirati si pe care l-ati vazut de atatea ori la amvon?
Ce-ati zice daca n-am crescut in familia perfecta si daca n-am avut parintii pentru care majoritatea ma invidiati?
Ce-ati zice daca v-as spune ca ma cunoasteti si inca unii dintre voi atat de bine incat ati fi siguri ca n-as fi trecut prin toate astea fara sa va dati seama?
Va las doar cateva intrebari la care sa va ganditi, incercand impreuna sa vedem realitatea. Asta nu inseamna ca ne oprim la atat, pentru ca avem nevoie de constientizare, prevenire si schimbare.
Departe de mine gandul de a cadea in extrema cealalta, in care sa devenim suspiciosi si sa vedem in fiecare om un posibil abuzator, insa a lua in serios abuzul sexual, este cea mai buna varianta sa il combatem. Cu atat mai mult cand este vorba de pedofilie si bisericile care pentru multi abuzatori devin ascunzatoarea perfecta, unde cu cateva cuvinte atent alese isi dobandesc credibilitatea in detrimentul unor copii ajunsi victime si carora le este atat de usor inchisa gura.
In spatele usilor inchise abuzul poate fi incurajat sa se raspandeasca. Sa le deschidem larg si sa descurajam asemenea practici, pentru ca asa cum spuneam: nu exista teren neutru cand astfel de cazuri ies la iveala. Fie luam atitudine, fie ne prefacem ca nu stim nimic. Tu ce parte alegi?