Lucrurile despre care nu vorbim

Despre abuzul sexual am auzit prea putini oameni sa vorbeasca.

Pentru ca nu da bine. Pentru ca doare. Pentru ca ne copleseste rusinea. Pentru ca riscam sa fim pusi la zid si executati public.  Pentru ca suntem prea mult judecati si prea putin intelesi. Pentru ca nu ne crede nimeni. Pentru ca riscam sa ne trezim singuri in toata lupta asta grea. Pentru ca am mai putea gasi o gramada de motive, justificate pana la urma, atat pentru victime cat si pentru oamenii din jur.

Dar ce inseamna tacerea noastra? Pentru victime, o rana ascunsa care nu se vindeca. Pentru abuzatori, o incurajare tacita. Pentru ceilalti, o realitate ascunsa. Pe principiul ca si altii tac, se creeaza un cerc vicios. Astazi tac eu, maine taci tu, poimaine tace altcineva. Asa ajungem in stuatia in care astazi sufar eu, maine suferi si tu, poimaine sufera si altcineva.

Si pentru ca multi nu cunosc realitatea, putini iau in considerare ca aceasta suferinta este reala si faptul ca abuzul sexual se intampla cu adevarat, mai ales acolo unde ne asteptam mai putin: in familie, intre prieteni, in biserici. Mai mult in casele noastre si mai putin pe strada. Mai mult cu oameni care ne castiga increderea si mai putin cu straini. Mai mult venind dinspre oameni cu o imagine buna in spatele careia se pot ascunde, decat dinspre cei de la marginea societatii pe care lumea ii poate condamna usor.

La noi in tara nu exista statistici privind abuzul sexual in cadrul bisericilor tocmai pentru ca nu se vorbeste despre asta, pe de alta parte legislatia este deficitara. In SUA insa, mai putin de 3% din abuzuri sunt raportate atunci cand sunt comise de persoane din biserica, fie ca fac parte din familie sau dintre pastori, lideri, invatatori.