Totul a început cu un miracol, sau cel puțin așa credeam. Dar acel miracol a fost doar startul prin care eu să le văd mai bine pe cele trăite până atunci și pe care le crezusem lucruri banale, dar și să le recunosc pe cele care au urmat. Acel moment mi-a deschis sufletul să se lipească mai strâns de inima Lui, in timp ce înțelegeam cum poate modela viața dincolo de ceea ce mintea noastră poate cuprinde și rațiunea poate înțelege.
A fost un miracol că am supraviețuit abuzurilor fizice deși de multe ori aveam impresia că voi muri, în special atunci când lesinam. Pentru că în momentele de furie extremă, tata nu se mai putea controla și îmi spunea deseori că mă omoară. Uneori adormeam noaptea plângând, rugându-l pe Dumnezeu să mă mai lase o zi în viață și promit că voi încerca să fiu mai bună. Și mi-a dat mai multe zile.
A fost un miracol faptul că deși abuzul emoțional si sexual m-au afectat, nu m-au transformat într-o victima ci într-o luptătoare. Deși nu știam ce se va întâmplă mai târziu, mereu mă încurajam cu gândul că „mă fac eu mare”. Iar când am crescut, Dumnezeu mi-a adus aproape oameni prin care să șteargă durerea, să vindece rănile, să mă ajute să mă redefinesc ca și om și să fiu capabilă să am relații sănătoase oferindu-mi modele pozitive, cu totul altfel decât eram obișnuită.
Fiecare om prin care Dumnezeu mi-a modelat sufletul și mi-a călăuzit viața, a devenit un miracol, începând cu bunicii și până la cei mai apropiați prieteni. Despre ei poate voi avea cândva răgazul să vorbesc pe larg, pentru că îmi sunt cele mai dragi povești de viață care au reușit să transforme un coșmar într-un vis frumos. Fiecare om care a stat aproape de inima mea și mi-a rămas alături de-a lungul vieții (și nu sunt puțini), este un miracol pentru mine.
Familia mea este un miracol. Diferența între cea în care m-am născut și cea pe care Dumnezeu m-a ajutat să mi-o formez. Miracol este soțul meu care nu doar că mă suportă cu toate imperfecțiunile mele, dar mă mai și iubește neconditionat pe deasupra. Miracol a fost momentul în care am devenit mama cand s-au aliniat și durerea dar și bucuria: durerea când am conștientizat că eu nu am avut părinții pe care mi i-aș fi dorit, dar și bucuria că pot fi eu altfel pentru copiii mei. Nu mi-am dorit să fiu un părinte perfect, ci un părinte bun care să le ofere copiilor, întâi de toate, dragoste necondiționată. Miracol este iubirea copiilor mei.
Miracol este faptul că am rămas aproape de Dumnezeu, dar și biserica în care m-a așezat. Miracol este felul minunat în care a început să lucreze la inima mea și în viața mea, făcându-mă să-mi doresc să fiu o binecuvântare pentru cei din jur, dăruind mai departe ceea ce primesc, trăind pentru slava Lui și spre folosul altora.
Miracol este și felul în care am aflat despre durerea care încă se ascundea în inima mea și pe care nu reușeam să o identific. Miracol a fost și eliberarea, și iertarea, și vindecarea si tot procesul care continuă încă. Miracol este fiecare om ce mi-a fost alături în această perioada grea. Miracol a fost modul în care m-am simțit încurajată. Miracol a fost fiecare răspuns pe care l-am primit și fiecare certitudine ce răspundea incertitudinilor mele. Miracol a fost modul în care m-am văzut prin ochii lui Dumnezeu găsindu-mi în El identitatea. Miracol a fost modul profund în care am simțit că Dumnezeu mă iubește și că în sfârșit am reușit să simt că am un Tată în adevăratul sens al cuvântului.
Miracol este fiecare zi de-atunci…