III. O DRAGOSTE INDRAZNEATA

implica o inima recunoscatoare, care cauta stabilirea de relatii vii cu alti oameni. Iubirea elibereaza sufletul pentru a se ridica deasupra vatamarii din trecut si a pasiunii neimpartasite din prezent.

1. Ce anume face posibila iubirea? Recunostinta noastra fata de iubirea perfecta a unui Dumnezeu indurator ne va indemna sa ne deschidem inima pentru semenii nostri.

2. Ce nu este iubirea?

Iubirea nu este docilitate din slabiciune, bazata pe frica.

Iubirea nu inseamna absenta maniei.

Iubirea nu minimalizeaza nici nu uita vatamarea din trecut.

Iubirea nu este un altrism pios.

Iubirea care este intr-atat de spiritualizata incat reflecta absenta umanitatii nu este nici spirituala, nici umana.

3.  Ce este iubirea? – un gest al harului prin care sunt imbratisati cei care au pacatuit impotriva noastra (Matei 5:43-48). Este oferta de restaurare a celor care au facut rau. Iubirea poate fi definita drept darul fara plata care anuleaza de bunavoie datoria, pentru a-l elibera pe datornic pentru ca acesta sa devina ceea ce ar putea sa devina, daca gusta bucuria restaurarii.

Multi terapeuti se pronunta vehement impotriva iertarii ca fiind parte a procesului de vindecare.  Daca ne gandim la modul in care multi inteleg iertarea (uita de vatamare, prefa-te ca totul este bine, fii amabil si incurajeaza si alte abuzuri), nu este de mirare ca multi detesta sa sustina o notiune atat de nebiblica.

Iertarea poate fi definita de trei elemente: foamea dupa restaurare, dragostea indrazneata si renuntarea la razbunare.

a) Foamnea dupa restaurare

Iertarea nu este ceva ce poate fi impus victimei abuzului. Trebuie asumata, nu impusa. O inima care cunoaste cate ceva despre bucuria intoarcerii la Dumnezeu va fi motivata sa ofere restaurare dupa modelul lui Dumnezeu. Capacitatea de imaginare a ceea ce ar putea deveni abuzatorul daca s-ar pocai si ar fi rascumparat, face loc foamei dupa o restaurare pura si dreapta a relatiei.

b) Dragostea indrazneata

Dragostea indrazneata este angajamentul de a face tot ce este necesar (exceptand pacatul) pentru a-i oferi abuzatorului sanatate (mantuire). Dragostea indrazneata este reflectata de porunca lui Pavel “Dragostea sa fie fara prefacatorie. Fie-va groaza de rau si lipiti-va tare de bine.” (Romani 12:9). Iubirea trebuie sa fie sincera: “Mai bine o mustrare pe fata decat o iubire ascunsa. Ranile facute de un prieten dovedesc credinciosia lui, dar sarutarile unui vrajmas sunt mincinoase.” (Proverbe 27:5-6) In ambele pasaje, iubirea este privita ca fiind ceva diferit de sustinerea ipocrita si sarutarile inselatoare ale bunatatii. Iubirea este o forta puternica si o energie care revendica potentialul pentru bine dintr-un alt om, chiar cu riscul unui mare sacrificiu sau pierderii. De exemplu, daca aroganta unui alt om distruge posibilitatea relatiei cu noi si cu Dumnezeu, trebuie sa uram aroganta lui si sa o consideram un cancer care trebuie distrus. Nu este contradictoriu a iubi pe cineva, a-i dori binele si, in acelasi timp, a te stradui sa-i distrugi cancerul, aducandu-l la pocainta si credinta.

c) Renuntarea la razbunare

Dorinta de a face rau unui om nu este intotdeauna acelasi lucru cu a dori ca acesta sa plateasca pentru pacatul comis.  Dorinta dupa o plata justa pentru pacat, in general sau limitata la o anumita persoana, nu este incompatibila cu evlavia. Dorinta de a-l vedea pe abuzator platind este onorabila si in concordanta cu asteptarea intensa a zilei judecatii. Din nou, care este diferenta dintre aceasta atitudine si urmarirea razbunarii?

Exista trei componente importante care separa setea dupa dreptate de fantezia razbunarii sau de trecerea la la fapte de razbunare. In pimul rand, razbunarea nu lasa loc restaurarii. In al doilea rand, razbunarea se interpune in calea lui Dumnezeu. In cele din urma Dumnezeu ofera ocazia invingerii si depasirii raului astazi: fa binele.

4. Ce presupune sa-l iubesti pe abuzator?

Fiecare situatie a victimei unui abuz este unica si necesita discutarea fata in fata a detaliilor cu alti credinciosi seriosi si maturi. Dar chiar si dupa ce primeste atentie individualizata, victima ramane singura in lupta cu implicatiile dificile a ce presupune a iubi, din inima ei rascumparata, un om care i-a violat trupul sau sufletul. Dragostea indrazneata poate arata pentru o victima cu totul altfel decat miscarea unei alte victime catre cei care i-au facut rau. Dar exista cateva principii fundamentale pentru procesul acordarii harului. Aceste principii fundamentale pot fi aplicate la relatia cu orice tip de abuzator.

a) Abuzatori obisnuiti: un abuzator obisnuit poate fi vanzatorul de la magazin care se ratoieste la noi cand returnam ceva, vecinul care isi lasa cainele sa ne fertilizeze peluza, etc. Abuzul obisnuit se intampla inevitabil intr-o lume cazuta, in care putini poarta de grija sau daruiesc in modul in care Dumnezeu a intentionat la inceput.

Ce inseamna a-l iubi pe abuzatorul obisnuit? Raspunsul este simplu: stabilirea de granite, o relatie mai profunda acolo unde este cazul, indarjirea de a-l suporta cu gratie si cultivarea acelor calitati ale sufletului care nu s-au pierdut in toiul durerii si conflictului.

b) Abuzatorul surogat: este, de obicei, persoana care ofera victimei abuzului cea mai intima relatie, teoretic sau practic. Este relatia in care tot abuzul din trecut e evocat si autoprotejarea folosita cel mai frecvent. Se pare ca partenerul de viata este, cel mai adesea, abuzatorul surogat.

Victima abuzului a ales cel mai adesea o relatie cu cineva care este mort in privinta intimitatii, indisponibil emotional, nevrednic de incredere (sau prea apatic pentru a fi vrednic de incredere), rupt de pasiune sau dependent de pasiune. Casatoria unei victime a abuzului este adesea apatica si stabila sau dureroasa si haotica.

Principiile de baza ale iubirii fata de abuzatorul surogat implica trasarea unor granite clare, aprofundarea intimitatii, invatarea bucuriei si a tristetii si perseverarea in credinta lui Dumnezeu de rascumparare a sotului ca un om invesmantat cu demnitate si putere. Daca relatia se adanceste prin sinceritate, efort si pocainta, este putin probabil ca partenerul sa mai fie folosit ca surogat, astfel ca pasiunea victimei pentru viata va creste. Lacrimile vor curge mai adanc, iar rasul ei va fi din toata inima.

c) Abuzatorul cu “A” mare (din trecut si din prezent). Iubirea abuzatorului cu “A” mare implica uneori confruntarea lui. Victima trebuie insa sa-si analizeze cu atentie motivele inainte de a numi confruntarea aceasta iubire. Ce ar constitui, in acest caz, un motiv valid pentru alegerea de a confrunta abuzatorul? Exista doua motive: grija pentru abuzator si grija pentru cei pe care este posibil sa-i abuzeze inca. Este cunoscut faptul ca abuzatorii sexuali vor abuza, cel mai probabil, din nou. Abuzul nerezolvat permite adesea abuzatorului sa faca rau si altora in viitor. Abuzatorul insusi trebuie sa traiasca cu un anumit chin in suflet. Trebuie sa aiba in sufletul lui un loc secret in care abuzul din trecut nu a fost nici uitat, nici scuzat. Este posibil ca acest chin sa nu fie vizibil pentru alti oameni (sau poate nici pentru el insusi), deoarece este foarte bine ascuns in spatele furiei si a arogantei generate de rusine. Dar aroganta este de fapt o dovada a marii tulburari a sufletului. Chinul nu exonereaza, nici nu scuza abuzul din trecut sau lipsa pocaintei din prezent. Ca sa initieze confruntarea, teste bine ca mai intai victima sa parcurga ea insasi drumul de la sinceritate la pocainta.

Cum va arata confruntarea? Procesul include cateva elemente: stabilirea unor granite clare, mustrarea abuzatorului si invitarea sa la pocainta, deschiderea pentru o relatie, aprofundarea intimitatii, invatarea a ce anume este mahnirea si bucuria si perseverenta in credinta pentru ca abuzatorul sa ajunga la rascumpararea sa de catre Dumnezeu, devenind o persoana invesmantata cy demnitate si putere.

Confruntarea propriu-zisa trebuie sa implice mustrarea (Luca 17:3-4). Mustrarea deschide adesea usa pentru pocainta. Mustrarea trebuie sa clarifice care a fost ofensa, consecintele ei si mijloacele pentru restaurare. Mustrarea trebuie sa urmeze o suita logica, iar daca un pas nu este facut, ea nu poate continua. Pentru o mustrare eficienta, abuzatorul trebuie sa parcurga urmatoarele etape:

  • Cand victima trece in revista detaliile abuzului, abuzatorul trebuie sa recunoasca faptul ca abuzul a avut loc.
  • Abuzatorul trebuie sa-si asume intreaga responsabilitate pentru abuz – fara justificari si invinuiri.
  • Cand victima descrie vatamarea din trecut si din prezent, abuzatorul trebuie sa dea dovada de durere si regret si sa recunoasca vatamarea.
  • Cand victima demasca esecurile relationale actuale ale abuzatorului, care inhiba potentialul de impacare, el trebuie sa fie deschis la luarea in seama a informatiilor si abordarea obstacolelor.
  • Cand victima descrie procesul trecerii la un nou tip de relatie, abuzatorul trebuie sa consimta sa urmeze aceasta cale si sa caute ajutor suplimentar (prin disciplina bisericii, consiliere, seminarii sau citirea unor carti).

Daca abuzatorul, iar, mai tarziu, parintele care nu a participat la abuz, consimte sa parcurga toti acesti cinci pasi, victima poate fi deschisa pentru o relatie. Daca pocainta nu se petrece, victima poate totusi ierta printr-o iubire curajoasa, dar relatia nu poate fi reparata.

Daca, dupa confruntarea intiala, abuzatorul neaga total abuzul din trecut si consecintele lui devastatoare, victima poate sa se ofere sa incerce sa discute din nou acest subiect, dupa o perioada scurta de timp (cateva saptamani). Trebuie sa sublinieze faptul ca nu va renunta la subiect pentru ca abuzatorul sa se simta mai bine sau pentru ca sa detensioneze relatia. Daca abuzatorul continua sa respinga invitatia ei de reparare a relatiei prin pocainta, atunci la un moment dat, victima trebuie sa rupa relatia. Trebuie sa explice faptul ca instrainarea este complet reversibila, daca abuzatorul hotaraste, la un moment dat, sa inceapa procesul de restaurare. Aceasta forma de excomunicare este practic un dar, o dorinta respectuoasa de a-l onora pe abuzator, recunoscandu-i dreptul de a opta pentru consecintele propriei sale alegeri distructive, cu speranta ca singuratatea si rusinea vor atrage inima lui rece inapoi in focul relatiei (2 Tes. 3:14-15).

Refuzul de a normaliza o relatie viciata este darul excomunicarii care asteapta intoarcerea pacatosului, dar nu-i ofera o relatie apropiata pana nu recunoaste si nu-si trateaza pacatul. Oferta repararii relatiei (bazata pe pocainta), dintr-o inima sincera, binevoitoare si deschisa este punerea in practica a Evangheliei, chiar daca oferta este dispretuita si condamnata.. Usa relatiei este inchisa, dar nu incuiata.

Pocainta nu inseamna niciodata a spune doar “imi pare rau”. Daca lucrurile ar sta astfel, atunci pocainta nu s-ar deosebi de penitenta, realizarea unui act de cainta. Pocainta adevarata, chiar daca este nevoie de ea de sapte ori pe zi, va fi resimtita de abuzator ca mahnire ce duce la viata, dovedita de consimtamantul de a se smeri si de o foame crescanda de a rezolva consecintele pacatului. Orice mai putin de-atata nu este pocainta, prin urmare a accepta de la abuzator un “imi pare rau” ca dovada suficienta a schimbarii este o desconsiderare lipsita de respect a lucrurilor pe care sufletul sau le poate oferi printr-o pocainta adevarata.

*Rezumat din cartea “O inima ranita” de Dan Allender – speranta pentru adultii victime ale abuzului sexual in copilarie.