Reveniri obsedante

Dorul de casa
La om, instinctul care-l ajuta sa gaseasca drumul spre casa nu are legatura cu geografia. Nu este vorba de cautarea in spatiul fizic al locului nasterii si copilariei noastre, ci, mai degraba, de dorinta de a-l reconstrui in viata noastra de acum. Noi ne aducem casa in prezent. Cu totii avem o nevoie fundamentala de a recrea contextul familial originar, circumstantele cunoscute, chiar daca ele se dovedesc a fi dureroase si devastatoare.

O trasatura caracteristica persoanelor codependente este incarcatura excesiva de sentimente de culpabilitate si elemente de gandire magica.

Gandirea magica
Poate fi numita si nevoia de a crea universuri compensatorii imaginare.
(.) Iti poti da deja seama care era cauza copilariei pierdute a lui Louise: ambii parinti alcoolici (sau puteau fi foarte bine obsedati de munca) deci niciodata langa ea cand avea nevoie; prezumtiva victima a unui incest emotional intrucat si-a asumat un rol care-i depasea varta, mesajul negativ emis constant de mama ei. Rezervorul ei afectiv era gol.

Copilul crede ca are puterea de a schimba lumea inconjuratoare si, daca nu reuseste sa schimbe ceea ce crede ca trebuie schimbat, inseamna ca intr-un fel el este de vina. “Daca fac asta si asta se intampla asa si asa. Daca sunt perfect mama are sa ma iubeasca. Daca fac totul bine, tata o sa ma ia in seama.” Un copil nu poate ghici ca mama si tata au si ei problemele lor care izvorasc din surse pe care el nu le poate banui. Unica legatura afectiva a copilului este cu parintii lui si logic: singura legatura afectiva a lor are de-a face cu el. Pentru copil, tot ce simte mama si tata este neaparat din cauza lui.

Desigur ca in realitate copilul are prea putin control asupra a ceea ce se intampla in jurul lui. De multe ori nici catelul lui nu-l asculta. Singura lui speranta de a controla situatia este in lumea imaginara, de unde poate indeplini dorinta primordiala de a transforma visul in “realitate”.

Gandirea magica e copilaroasa si adevaratii ei maestri sunt copiii. Tot asa sunt si copiii fara copilaroe chiar si atunci cand devin adulti.

Gandirea magica aduce dupa sine sentimentul de vinovatie. Vinovatia si gandirea magica se hransc una pe cealalta. Sentimentul responsabilitatii pentru ceea ce se intampla are un revers extrem de neplacut: “daca nu iese totul bine, inseamna ca nu m-am straduit destul.” Deci, ce se intampla? Oricat de mult s-ar stradui, situatia neplacuta se sfarseste tot rau. De ex parintii divorteaza. In ciuda celor mai mari eforturi depuse de copil, tatal obsedat de munca nu sta acasa. Cand magia copilului esueaza, sentimentul vinovatiei ii ia locul.

Copilul nu are nici un mijloc magic sau de alta natura de a controla ce gandesc sau ce fac parintii lui. Nici o fiinta umana (nici copilul) nu poate de una singura sa faca fericita sau sa distruga o alta persoana.

Vinovatia face copilul sa creada ca merita sa sufere si din pacate acest sentiment il va avea si la maturitate. Falsa vinovatie este mai putin evidenta si mai greu de detectat, cu atat mai greu de vindecat. Ea te invenineaza, te roade pe dinauntru, Dupa ani si ani, neobservata, neiertata, tasneste la suprafata sub cele mai imprevizibile forme.

Reveniri obsedante
Sa alaturam nevoia inascuta de a recrea mediul familial originar gandurii magice si falsei vinovatii. Daca situatia in familia in care s-a nascut a fost plina de suferinta (chiar daca copilul nu si-o aminteste ca atare), durerea originara trebuie retraita din mai multe motive.

Primul motiv: daca evenimentele pot fi retraite, readuse la viata, de data aceasta pot rezolva situatia. Pot vindeca durerea, stiu ca pot. (gandire magica). Persoana codependenta simte o puternica nevoie de a merge inapoi in timp si a indrepta greselile. Cu totii facem asta intr-o oarecare masura atat cat este vorba de lucruri materiale cat si de legaturi sociale. “Daca as putea din nou…” este ceva foarte obisnuit. In sine, e un lucru bun. Invatam din greselile noastre si reparam ce se poate repara. Dar persoanele codependente, ca de obicei, imping acest lucru la extreme. Ele trebuie sa indrepte lucrurile.

Al doilea motiv: pentru ca am fost vinovat de acea situatie initiala dezastruoasa, trebuie sa fiu pedepsit. Suferinta mi se cuvine. Asistentii sociali, inclusiv cei care lucreaza la clinica noasta, au nenumarate ocazii sa spuna “Cauti necazul cu lumanarea. Te pui de bunavoie in situatii care nu-ti vor aduce decat suferinta.” Noi incercam sa nu spunem aceste lucruri cu voce tare, ii lasam pe pacienti sa-si dea singuri seama de adevarul lor. Devin dependenti de suferinta pentru ca aceasta le creeaza un mediu familial, de “acasa”.

Al treilea motiv:in cele din urma e acea dorinta de a avea in jur lucruri cunoscute, sigure. Se poate foarte bine ca familia din care provine persoana codependenta sa nu-i fi oferit un mediu sigur, confortabil, dar este singurul spatiu al copilariei pe care el il cunoaste – singura forma de ocrotire pe care a simtit-o vreodata. Chiar mai mult decat adultul normal, persoana codependenta cauta refugiul in situatii cunoscute.

Adaugati gandirii magice si sentimentului de vinovatie acel instinct care iti intoarce pasii spre casa si vei incepe sa intelegi de ce copiii care provin din familii cu probleme sfarsesc aproape intotdeauna prin a se implica in relatii dezastruoase. Dureroasa, ingrozitoare situatie, chiar imposibil de imaginat, dar pentru persoana codependenta asta inseamna “acasa”. Este o noua sansa de a indrepta lucrurile. In acest fel persoanele codependente ajung de obicei sa se angajeze exact in genul de relatii pe care au jurat sa nu le accepte niciodata.
“Daca reusesc sa fiu partenerul ideal, atunci pot sa-l fac mai bun si pe tovarasul meu de viata. Astfel imi pot implini acea fantezie din copilarie care spunea ca, daca as fi un copil perfect, as putea cumva sa indrept lucrurile din familia mea.”

Nu pentru a-l necaji pe pacient, ci pentru a-l face sa se gandeasca, ii punem urmatoarea intrebare: “Cu cine te-ai casatorit de fapt, cu mama (sau cu tata)?” Cand isi aleg un partener de viata, multi oameni aleg pe cineva care seamana intr-un fel cu mama sau cu tatal lor care intr-un fel ii ajuta la maturitate sa recreeze relatia cu probleme din familie incercand sa o repare. Acea nevoie de a recrea familia in care au crescut le intuneca perspectiva. Umbrele trecutului venisera acolo pentru ca fusesera chemate.

Trebuie sa ne ocupam de trecut ca sa-l reparam, inainte sa trecem la exorcizarea fantomelor. De aceea ii conducem pe oameni pas cu pas incercand sa-i facem sa realizeze adevarata incarcatura a trecutului lor, sa-i lasam sa-si epuizeze sentimentele de manie legate de ceea ce facuse trecutul din ei si apoi sa-si consume regretele pentru ceea ce pierdusera. Vindecarea a venit apoi de la sine, rod al acestui proces de curatire interioara. Acum poti vedea de ce trecutul influenteaza in mod decisiv prezentul. Fiecare om este produsul istoriei sale personale. Unii pot urma tiparul, altii tind sa ajunga in extrema cealalta.

* Fragmente din cartea “Labirintul codependentei” – de Robert Hemfeltdr. Frank Minirthdr. Paul Meier