„Stai liniștită că n-o bag de tot”. Da tată, ar fi trebuit să mă liniștesc pentru că îmi făceai o concesie, nu?

„De tot” ar fi însemnat urmări grave și semne mult prea vizibile că să fie trecute cu vederea. „De tot” ai fi riscat să fi atât de ușor descoperit. „De tot” ar fi fost pentru mintea ta ceva mai greu de acceptat, dar așa îți linisteai conștiința că n-ai fost chiar un monstru. „De tot” ar fi fost viol în toată regulă, dar așa cât a fost oare, jumătate de viol? Un sfert? Sau mai puțîn? Crezi că sentimentele se măsoară in centimetri? Dar sufletul?

Tată, în primul rând mi-ai violat sufletul. L-ai forțat să trăiască cele mai cumplite sentimente și înainte să fie conștient că există, a învățat ce înseamnă durerea, groaza, neputința, trădarea. Și să simtă gustul morții înainte să-l cunoască prea bine pe cel al vieții.

Nu înțelegeam ce-i cu trupul ăla greu deasupra mea și de ce mă doare. Nu știam de ce îmi țineai mâna la gură și din cauza că plângeam nu mai puteam să respir. Nu pricepeam de ce îmi șoptești la ureche „lasă-mă să-mi fac treaba” în timp ce eu mă zbăteam de parcă încercăm să scap de la moarte.

Tată, nu pot să înțeleg ce-a fost atunci în mintea ta, dar tu oare te-ai gândit vreo secundă la ce era în sufletul meu? Nu, nu cred că te-ai gândit, pentru că altfel știai că tot ceea ce îngropi va ieși la un moment dat la suprafață. Știai că dincolo de asta, Dumnezeu are metodele Lui să scoată adevărul la iveală? Știai că oricât de bine ascunzi, rămân urmări?

Nu, nu știai, altfel nu te-ai întreba și în ziua de azi cum de am aflat. Dar ști ce-am mai aflat? Cum este să ierți un om că tine. Cum poți să descoperi omul din spatele măștilor. Cum reușești să înțelegi lucrurile, să le accepți, să le integrezi, să le găsești un sens și să mergi mai departe altfel decât până atunci. Cum poți să simți că adevărul într-adevăr te elibereaza și scapi de o povară neștiută dar simțită. Cum este să simți că mori și renaști în același timp. Ce frumos are loc vindecarea. Cum sufletul este restaurat și devine din nou întreg. Dar mai ales ce mult înseamnă iubirea și cum schimbă vieți.

Tată, știi că nu m-am întrebat niciodată „de ce eu?” Ci de fiecare dată m-am întrebat „de ce tu?” De ce tocmai tu, cel care ar fi trebuit să mă iubești și să mă protejezi, tu mi-ai rupt cele mai importante bucăți din suflet? Stai liniștit, sunt la locul lor acum, pentru că altfel n-ar fi existat speranță.