Te iubesc așa cum pot eu, nu așa cum vrei tu. Nu știu care parte reușesc să ți-o explic mai bine.

Te iubesc pe tine ca și om. Însă nu-ți iubesc ipocrizia și nu îți încurajez așteptările nerealiste. Cu atât mai mult comportamentul bolnav. Tu încă ai impresia că ți-ai jucat perfect rolul de tată, iar eu trebuie să-mi joc la fel de perfect rolul de fiică? Nu, tată, eu nu joc un rol. Eu, dacă vreau, îmi asum un rol. Pe ăsta însă nu îl vreau pentru că nu mi l-ai oferit niciodată. Eu am fost victima ta, nu fiica ta, iar de astăzi refuz să mai fiu o victima. Dacă mă întrebi ce sunt eu pentru tine, nu știu să-ți răspund, dar te-aș întreba ce ești tu pentru mine?

Te-am rugat să alegi între imaginea ta sau relația noastră. Și ai ales tot imaginea așa cum ai făcut mereu. Mă doare.

Ți-ai cerut scuze că nu ai fost tatăl perfect printr-o atitudine arogantă. Și ți-am răspuns că nu am vrut un tată perfect, ci un tată sănătos. Un tată normal. Un tată care să își iubească copilul, chiar dacă greșește. Este normal să greșim, tată. Eu am greșit și am plătit poate prea scump. Însă tu… nu ai greșit niciodată și te întrebi ce să plătești?! Ce-ți mai rămâne când nu mai ai pe cine să dai vina? Ți-ai cerut iertare pentru că, poate, în cel mai rău caz ai exagerat. Atât? Violul tot o exagerare a fost? A ce, a iubirii de tată pentru fiica lui?

O fiică pe care acum o vrei ideală? Să te iubesc așa cum își iubesc în mod normal copiii, părinții? Tu nu m-ai învățat ce e iubirea, pentru că nu am simțit-o niciodată din partea ta. Tată, iubirea se transmite și se simte, nu se simulează. Nu te aștepta să fac la fel, pentru că eu nu sunt așa. Eu nu pretind că iubesc, ci iubesc, însă așa cum pot. Atât cât pot. Lăsându-ți ușa deschisă, dar tu alegi de ce parte a ei te poziționezi. Dacă rămâi afară, e alegerea ta. Dacă intri, atunci va trebui să o faci doar tu, lăsând la ușa măștile tale și dând la o parte falsitatea care te înfășoară.

Pentru că vezi tu, tată, eu nu pot să iubesc o imagine, ci un om. Cu toate imperfecțiunile lui, dar să fie real și autentic. Recunosc, încă mi-e frică de cei prefăcuți. Încă mi-e frică de tine. Și nu mai vreau să trăiesc așa. Te iubesc tată, dar nu prefăcându-mă. Te iubesc așa cum pot, lăsând ușa deschisă spre tine și schimbarea ta. Atât mai pot face deocamdată. Te iubesc pentru că te las să alegi, nu te conditionez. Dar nici tu nu mă poți condiționa pe mine să mă prefac și să mă comport cu tine că și când nimic nu s-ar fi întâmplat.

Tată, îmi pasă de tine, de aceea mă rog să îți schimbe Dumnezeu inima și să ai o relație autentică în primul rând cu El, apoi cu oamenii din jurul tău. Cred că este cel mai bun lucru care ți se poate întâmpla în viață.